Paraschiv (foto, în dreapta) a marcat două goluri și a adus un punct nesperat oaspeților.
Reveniți după opt ani în primul eșalon al fotbalului românesc, medieșenii au început în forță meciul, iar după numai șapte minute au deschis scorul prin Boaru. Bucuria gazdelor a durat până la contraatacul finalizat de Paraschiv, fază la care gazdele au cerut ofsaid. Angrenajul gândit de matematicianul Cristi Pustai nu a cedat, iar Curtean (24), Rafael (28) și Dudiță (31) au fost aproape să readucă bucurie printre suporterii Mediașului. A făcut-o un adversar, bulgarul Jelev dând o mână de ajutor gazdelor: 2-1!
În actul secund, jocul a rămas la discreția gazdelor, care și-au permis luxul să rateze și un penalty prin Boaru (69). Ocaziile aveau să se răzbune, iar Paraschiv (81) a egalat cu un șut de la 25 de metri, trimițând un punct la Galați. N-am avut în toată viața mea așa mult noroc. Nu meritam niciun punct Marius Stan președinte Oțelul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER